Doar o culoare poate avea efect benefic asupra mea și, dacă mă gandesc mai bine, întotdeauna culoarea albastră mi-a creat emoții pozitive.
E culoarea cerului și-mi sugera nemărginirea, zborul, potențial nelimitat.
E culoarea uniformei din clasele primare când îmi plăcea să merg la școală să aflu cât mai multe lucruri despre ceea ce ne înconjoară.
Turcoaz, un derivat al culorii albastre ( o combinație cu verde) îmi aducea aminte de briza mării – locul în care nu mai făceam nesuferitele amigdalite.
Despre culoarea albastră, Marie -Claire Rossignol spune că ”evocă cerul, apa, calmul, seninătatea, pacea sufletească, înțelepciunea, pitetea, fervoarea religioasă, inspirația celestă și divină. El simbolizează infinitul, imensitatea cosmosului, spiritualitatea, intuiția, instinctul, premonițiile, clarviziunea, misterul. Albastrul este, de asemenea, culoarea onestității, a sincerității și a fidelității. ”
Efectul calmant și cu mari virtuți terapeutice ale culorii albastre, o face utilă pentru:
– reducerea durerilor, inclusiv cele menstruale,
– ameliorarea infalamațiilor, mai ales la nivel ORL – polipi, amigdale, farine, laringe,
– eliminarea tulburărilor de limbaj și vorbire – bâlbâiala, sigmatismul (vorbirea peltică),
– intervine eficient în afecțiunile glandei tiroide.
– efect revigorant, atenueaza oboseala fizică și psihică dar și calmează durerile articulare,
– reducerea febrei și a efectelor neplăcute ale bufeurilor,
– favorizează evoluția spirituală, exprimarea de sine și căutarea adevărului,
– sporirea creativității.
Culoarea albastră este recomandată artiștilor și persoanelor iritabile.
În scimb, trebuie evitată de persoanele depresive și cele sensibile la frig.
Turcoazul , cealaltă culoare benefică emoțiilor mele, are efect de contrabalansare a energiilor excesive, stimulează forțele creatoare și aduce seninătate. Simbolizează înțelepciunea. Ca și verdelele, despre care am povestit în articolul anterior, turcoazul are importanță în aspecte legate de serviciu, profesie.