Protestele, rampă de lansare în politică. România a fost acaparată zilele acestea de o serie de proteste ale fermierilor și transportatorilor. Acțiunile acestora, marcate de cerințe necesare unei bune desfășurări a activității, au fost comparate cu vechile forme de protest prin care au intrat în politică mai multe personaje.
Protestele, rampă de lansare în politică. Sute de fermieri și transportatori din România își continuă seria de proteste. Ei vin cu o serie de solicitări și vor să blocheze Capitala, pe modelul protestelor care au loc în Europa.
Marile economii europene, marcate de proteste ale fermierilor și transportatorilor
După ce au avut loc proteste ale fermierilor din Franța, Olanda sau Spania în anii trecuți, fermierii din Germania au decis să iasă în stradă pentru a-și striga nemulțumirile.
Fermierii din cele mai bogate economii europene protestează împotriva politicilor guvernamentale de protecție a mediului. Ei spun că aceste politici devin din ce în ce mai costisitoare și greu de suportat.
Dar, aproape peste tot, mișcările de protest ale fermierilor sau transportatorilor riscă să fie folosite politic de partidele extremiste, fie de stânga, fie de dreapta, precum și de grupări conspiraționiste.
Politicile anti-sistem, instrumentate politic. Influența Kremlinului
Unii fermieri, afectați deja de problemele provocate de pandemie și de criza energetică, spun că se simt copleșiți de reguli și taxe. În Olanda, criza azotului a dus la apariția Mișcării Fermierilor-Cetățeni, un partid populist rural. Partidul a obținut victorii importante în alegerile provinciale și a ieșit pe locul șase în alegerile generale din noiembrie.
Protestele din Germania au obținut sprijinul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD). S-au implicat și grupurile cu opinii antidemocratice:
„Circulă apeluri cu fantezii de lovituri de stat. De asemenea, se formează grupuri extremiste și se afișează în mod deschis simboluri etnic-naționaliste”, susține Robert Habeck, ministrul pentru Climă și Economie.
Iar Serviciul Federal de Informații atrage atenția că mai mulți parlamentari germani s-au numărat printre persoanele selectate de Rusia pentru a transmite propaganda Kremlinului. Markus Frohnmaier, membru AfD al Bundestagului, ar fi unul dintre ei. Der Spiegel publica în 2019 o anchetă în care spunea că administrația de la Kremlin l-a sprijinit în mod special pe Frohnmaier pentru a promova interesele rusești în Bundestag.
Cine profită de pe urma acestor proteste în România
Protestele fermierilor și ale celor din sectorul transportului de marfă au paralizat zilele acestea mai multe drumuri publice din 20 de județe ale țării. Fermierii acuză concurența neloială a ucrainenilor și întârzierea acordării de subvenții și ajutoare de stat.
Protestele au luat diverse forme, de la blocarea vămilor și a portului Constanța, la adunări impresionante de fermieri și utilaje agricole în diferite puncte ale țării. Aceste proteste au subliniat solidaritatea fermierilor și dorința lor de a fi auziți și de a obține schimbări în politicile agricole actuale.
De proteste încearcă să profite diverși politicieni. George Simion și Diana Șoșoacă au mers încă din prima seară în mijlocul fermierilor și transportatorilor, dar au fost alungați și huiduiți, șeful AUR de două ori, la Chiajna și Constanța.
Liderii protestelor și Politica
Dar nici liderii protestatarilor nu sunt străini de politică. De exemplu, numele lui Dănuț Andruș a apărut tot mai mult în spațiul public. Personaj relativ nou, Dănuț Andruș și-a făcut pagini de socializare pe Facebook și Tik Tok abia în vara anului trecut.
În aceeași perioadă, fermierul a început să fie invitat la posturi tv. A fost chemat la Realitatea Plus și Inedit TV, pe lângă cele de profil agricol. La o privire mai atentă a declarației sale de avere, depusă în anul 2020, aflăm că a candidat pe listele PSD pentru Primăria Păltiniș, Botoșani.
Acum, Dănuț Andruș pare să se fi apropiat de AUR, pentru că pe pagina de FB a Asociației de proprietari Paltinul din Păltiniș, activă din 21 octombrie 2023, printre postările distribuite regăsim și unele ale lui George Simion.
De asemenea, el ar fi distribuit și unele postări ale lui Cezar Ionașcu, un jurist care s-a afirmat ca specialist în moda masculină și care a fost acuzat că face propagandă Rusiei. El a devenit celebru în pandemie pentru pozițiile antivacciniste.
Sindicaliști cu legături politice prezenți la proteste
Mircea Medan a participa la negocierile care au avut loc la Guvern. Acesta este un apropiat al lui Dănuț Andruș, alături de care a depus la Tribunal în octombrie 2023 cererea de înființare a partidului politic Alianța Fermierilor și Antreprenorilor Români. Pe pagina sa de Facebook, Mircea Medan distribuie adesea postări ale partidului AUR, încă din anul 2020
Augustin Hagiu este președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT). În ultimele zile, acesta a fost foarte vizibil la proteste. Conexiunile lui Hagiu cu lumea politică încep încă din 2015, când devine membru fondator și apoi este ales ca prim-vicepreședinte al Partidului România Unită, formațiune naționalistă, de extremă dreapta. Întrebat dacă reprezintă interesele AUR la proteste, acesta a negat.
La negocierile cu guvernul, transportatorii l-au avut ca reprezentant pe Florin Tomuță. Acesta este vicepreședinte al COTAR și membru fondator al Asociației Operatorilor de Transport Rutier „Apulum”. El este și președintele PSD Alba, numit în funcție după ce colegul său, Călin Matieș, fost președinte al filialei, a trecut la partidul AUR.
Victor Bălășoiu, primarul PSD al comunei Rociu din Argeș și fiul deputatului Aurel Bălășoiu, a fost unul dintre cele mai vizibile personaje din disputa cu George Simion. Tatăl acestuia a fost exclus din PSD după ce au apărut în presa de scandal imagini cu tentă sexuală.
Printre cei mai vizibili protestatari ai transportatorilor la evenimentele din ultima săptămână este și Ilie Matei, „Omul șoselelor”. Ește șofer de TIR și a fost prezent inclusiv la negocierile de la Guvern. Nu se cunosc interesele sale politice, însă pe Facebook are poze alături de Florin Tomuță, șeful PSD Alba.
Un alt participant la negocieri este liberalul buzoian Georgian Calotă. Calotă fost primar PNL al comunei Balta Albă, din Buzău, în perioada 2012-2016.
Sursă știre expresspress.ro