Avertizări meteo de ploi torențiale, vânt, vijelii și caniculă. Deși aproape toată țara se află luni, 1 iulie, sub Cod galben de caniculă, Administrația Națională de meteorologie a emis și o alertă meteo de instabilitate atmosferică, valabilă în intervalul 1 iulie, ora 20 – 2 iulie, ora 10.
„În Banat, Oltenia și sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp”, anunță meteorologii.
Avertizări meteo de ploi torențiale, vânt, vijelii și caniculă. În cursul zilei de luni, 1 iulie, se vor semnala de asemenea, local manifestări de instabilitate în nord-vestul și centrul țării.
Totodată, meteorologii au emis o altă avertizare Cod galben de caniculă, valabilă marți, 2 iulie.
„În cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogea continentală și sudul Moldovei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi în general de 35…37 de grade. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală”, au mai transmis specialiștii.
De instabilitatea atmosferică nu scăpăm nici miercuri, 3 iulie.
„În sudul Banatului, Oltenia, Transilvania, cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, local în Maramureș, precum și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50 l/mp”, a indicat ANM.
Sursă știre expresspress.ro