Mircea Badea a avut parte de un moment tensionat, în direct, la Antena 3 CNN. În timpul emisiunii „În gura presei” a venit direct ambulanța. Ce s-a întâmplat?
Mircea Badea a fost nevoit să-și verifice tensiunea
Mircea Badea a intrat în contact cu doi asistenți de pe ambulanță. S-a întâmplat, în direct, la Antena 3 CNN! Aceștia au venit ca să-i măsoare tensiunea.
Acțiunea a fost parte a campaniei „Mergi și măsoară-ți tensiunea”.
Astfel, doi asistenți de pe ambulanță au venit să-i măsoare tensiunea lui Mircea Badea. Totul s-a petrecut în cadrul emisiunii „În gura presei”. Imediat a venit și rezultatul.
Tensiunea lui Mircea Badea a fost 134/84 mm Hg. Pulsul l-a avut de 76. După alte 20 de minute, i-a fost măsurată, din nou, tensiunea. În acel moment a avut 134/89 mm Hg.
Motivul pentru care Mircea Badea a fost protagonistul unui astfel de episod are legătură cu marcarea unei zile importante. Pe 29 septembrie este Ziua Mondială a Inimii (World Heart Day).
Presiunea sau tensiunea arterială este forța pe care o exercită sângele asupra pereților arteriali. Hipertensiunea arterială reprezintă valori anormal crescute ale presiunii arteriale. Este vorba de peste 140/90 mm Hg. Valori ale tensiunii arteriale peste 130/85 mm Hg sunt considerate la limită și trebuie urmărite de către medic!
Boala silențioasă care face prăpăd în România
Hipertensiunea debutează fără simptome. Netratată, ea poate duce la boli cardiovasculare grave, cauzând în cele din urmă moartea. Este cea mai răspândită cauză a mortalității atât în România, cât și în Europa. Jumătate dintre cei care suferă de această boală nu știu că o au. Singurul mod prin care știi dacă ai sau nu hipertensiune este să îți măsori tensiunea arterială.
Atunci când vă măsurați singuri tensiunea, puteți folosi un dispozitiv electronic care este prins de partea de sus a brațului. Manșeta sau banda strânge brațul timp de câteva secunde, apoi se eliberează. Pentru obținerea unor valori corecte este important să respectăm câteva reguli simple, cum ar fi să stăm liniștiți, cu picioarele pe podea, să nu mâncăm cu o ora înainte.
Mircea Badea, nervos pe limitarea tranzacțiilor cu bani cash
În ceea ce îl privește pe Mircea Badea, acesta analizează subiectele zilei. În urmă cu o zi acesta a vorbit despre un capitol mai puțin explicat din legea austerității. El a atins tema privind limitarea folosirii banilor cash.
Nu este vorba doar despre tranzacțiile făcute de magazinele de tip cash and carry, ci și de tranzacțiile dintre persoanele fizice. Plafonul lor zilnic a fost limitat a 10.000 de lei până la sfârşitul lui 2024 şi la 5.000 de lei începând cu ianuarie 2025, a explicat Mircea Badea.
„Ce-i cu ăştia, sunt la ordin? Dacă i-am dat 6.000 de lei, amenzi. 25% din suma folosită”, a spus el în cadrul emisiunii „În gura presei”.
Sursă știre expresspress.ro